Luni, Iunie 26, 2017
Duminică, 30 Septembrie 2012 20:00

Cine este acest Ionescu ?

Autor: Richard Letendre, traducerea si adaptarea Bogdan Cioabă
(6 votes)

 

Eugen Ionescu ne-a prezentat o altă faţă a lumii,prin teatrul absurdului. N-a uitat niciodată că este român, chira dacă a avut mereu o problemă identitară frustrantă. Pentru Eugen Ionescu, teatrul absurdului îşi are rădăcinile în propria lui existenţă. Într-o scrisoare adresată lui Emil Cioran, Ionescu se destăinuia: "Sunt genial pentru că sunt român, sunt genial pentru că am o instrucţie franceză şi mai sunt genial, pentru că oricine poate fi genial, dacă vrea. S-a născut la Slatina în 1909, tatăl său, avocat de profesie, se numeşte Eugen Ionescu, iar mama sa este Therese Ipcar, fiica unui inginer francez. După naşterea scriitorului, familia se stabileşte pentru un timp la Paris.

 

În anul 1916, Eugen Ionescu-tatăl se întoarce în România, pentru a se înrola. Până la finele războiului, familia, rămasă la Paris, nu are nici-o veste de la el. În timp ce anii copilăriei viitorului dramaturg se desfăşoară în austeritate, tatăl său obţine un post la Siguranţa Statului, se stabileşte în Bucureşti, divorţează, se recăsătoreşte şi obţine custodia copiilor. Aceasta face ca, în anul 1922, Eugen Ionescu să fie nevoit să se întoarcă în România, împreună cu sora sa. Din anul 1928, scriitorul urmează Facultatea de litere si drept şi intră în viaţa culturală a capitalei, colaborând  la mai multe reviste reviste de prestigiu. Se întoarce la Paris, oraşul copilăriei, în anul 1938 cu o bursa de studii. În anul 1950, i se joacă la Theatre des Noctambulesprima piesă , deschizând drumul teatrului absurd: Englezeşte fără profesor (Cântăreaţa cheală).

Echipa artistica:

Mirela Popescu
Mirela Dinu Popescu
Florin Dumitru
Gabriel Gheorghe

 

Caseta tehnica:

Sufleur
Sunet
Lumini
Recuziter
Regia tehnica
Cabiniere

Peruchier
Masinisti

 
Aura Predusca
Eduard Iordache
Sebastian Dobre
Elena Badea
Emil Rapeanu
Geanina Bucataru
Floricica Ciurariu
Elena Ciobotea
Nicolae Gheorghe
Liviu Martinas
 
 

 

Aproape două decenii scrie teatru, care-l va impune printre numele de prestigiu ale literaturii universale. În anul 1969, primeşte Marele Premiu Naţional pentru teatru, iar în 1971 devine membru al Academiei Franceze. Scrierile sale, traduse în numeroase limbi, inclusiv în româneşte, jucate pe mai toate scenele lumii, îl impun pe Ionescu drept întemeietorul unui nou curent, cunoscut sub nunmele de teatrul absurdului. Dintre dramele sale amintim: Englezeşte fără profesor (Cântăreaţa cheală), Lecţia, Scaunele, Rinocerii, Ucigaş fără simbrie, Victimile datoriei, Pietonul văzduhului, Regele moare.

 
 
 

Scenografia Cristina Ciucu

Regia artistica Bogdan Cioaba

Ultima modificare: Luni, 02 Decembrie 2013 10:55

Media

Alte articole din aceasta categorie: « TITANIC VALS O noapte furtunoasa ! »